Vicii ascunse. Referiri la ipoteza construcțiilor și autovehiculelor. Remedii juridice.

Una din principalele probleme cu care se întâlnesc proaspăt proprietarii de imobile (apartamente, case) în această perioadă de „boom” al pieței imobiliare o vizează viciile ascunse. Din aceeași perspectivă, constructorii și antreprenorii trebuie să cunoască toate remediile și mijloacele de apărare pentru a preîntâmpina abuzurile și pretențiile nejustificate ale noilor proprietari de construcții. Totodată, piața comercializării de autovehicule nu trebuie omisă din acest context. O serie de spețe au devenit notorii atât pentru profesioniști cât și pentru consumatori.

Voi prezenta un punct de vedere juridic fundamentat atât pe doctrina românească și străină cât și pe practica judiciară. Deși modul de prezentare va fi unul adresat în principal juristului considerăm că și un profan, prin lecturarea acestui scurt studiu, va putea înțelege și va primi unele răspunsuri la întrebările cu care m-am întâlnit în practică.

 

1. Scurte aspecte introductive.

Doctrinar, temelia garanţiei pentru vicii nu este reprezentată de o lipsă subiectivă a vânzătorului (culpă), ci un fapt obiectiv dedus din caracterul sinalagmatic al vânzării, ceea ce face ca preţul plătit de cumpărător să rămână fără cauză atunci când apare o deficienţă care face bunul impropriu utilizării sale normale.[1]

Care este consecința firească a obiectivizării garanției? În esență, consecința juridică îl vizează pe vânzătorul. Acesta are o obligaţie de rezultat, aceea de a furniza un lucru în bună stare de funcţionare, apt să fie folosit potrivit destinaţiei sale. Cumpărătorul nu este obligat să facă proba culpei vânzătorului (garanţia operează şi dacă vânzătorul ignoră cu bună-credinţă viciile), ci doar a existenţei viciului la data predării și a altor condiții.

Ce se înțelege prin conceptul de viciu?

S-a considerat că viciile desemnează, în general, orice defecţiune a obiectului vânzării, care poate fi constatată, după caz, prin simpla observare sau examinare exterioară a produsului la momentul livrării lui, sau prin utilizarea unor mijloace tehnice disponibile în mod legal în momentul recepţiei mărfii, ori numai cu ocazia utilizării lui. În prima ipoteză, defecţiunea respectivă este numită viciu aparent, în cea de-a doua ipoteză, acea defecţiune este numită viciu ascuns.[2]

Literatura de specialitate prezintă o speță celebră din dreptul francez aceasta reprezentând temelia pentru această instituție, fiind preluată apoi în toate lucrările de specialitate. Aceasta ilustează decizia Marii Camere din Toulouse, din 11 iulie 1783. La 5 octombrie 1781, domnul Roux a vândut un cal de trăsură pentru prețul de 120 de livre. A primit această sumă, după care a predat calul în discuție. Pe data de 12 a aceleiași luni, cumpărătorul l-a chemat în instanță pe domnul Roux, solicitând obligarea acestuia la restituirea prețului achitat și, corelativ, redobândirea calului. Reclamantul a invocat faptul că animalul suferea de o boală specifică, cheval crevé de mai mult de două luni. În timpul procesului, calul a decedat. În aceste condiții, Marea Cameră a obligat pârâtul la restituirea prețului și acordarea cheltuielilor de judecată.[3]

 

2. Condiții pentru a se putea invoca garanția contra viciilor ascunse.

Sediul materiei este reprezentat de art. 1707 și urm. din Codul Civil. Sumar, pentru a se putea angaja răspunderea vânzătorului pentru vicii ascunse trebuie a fi întrunite cumulativ următoarele condiții:

1. viciul care afectează bunul vândut să fie ascuns;
2. viciul să prezinte o anumită gravitate;
3. viciul sau cauza acestuia să fi existat la data predării bunului către cumpărător;
4. viciul să se ivească în interiorul termenului de garanţie.

 

A. Viciul să fie ascuns.

Pentru a înțelege ce este acela un viciu ascuns vom apela la fratele acestuia geamăn, viciul aparent.

Viciul aparent al bunului cumpărat nu atrage răspunderea vânzătorului, spre deosebire de cel ascuns. În cazul viciilor aparente, sub sancţiunea decăderii, ele trebuie aduse la cunoştinţa vânzătorului de îndată, iar răspunderea acestuia va fi antrenată pentru executarea necorespunzătoare a obligaţiei de predare. Potrivit art. 1690 C. civ., reglementând starea bunului vândut., bunul trebuie să fie predat în starea în care se afla în momentul încheierii contractului. Cumpărătorul are obligaţia ca imediat după preluare să verifice starea bunului potrivit uzanţelor. Dacă în urma verificării se constată existenţa unor vicii aparente, cumpărătorul trebuie să îl informeze pe vânzător despre acestea fără întârziere. În lipsa informării, se consideră că vânzătorul şi-a executat obligaţia de predare.

În doctrină, viciul ascuns a fost definit ca fiind viciul de calitate constând într-o defecţiune (în general, de structură) a unei mărfi ce nu poate fi constatată prin simpla examinare exterioară a produsului şi nici prin metodele curent uzitate la recepţia făcută de cumpărător, ci se manifestă şi poate fi constatată doar în timpul utilizării acelui produs.

Un viciu este ascuns dacă, la o atentă verificare a bunului, nu poate fi descoperit de către cumpărător. Se precizează că standardul de apreciere aplicabil verificării efectuate de cumpărător nu este acela al unui specialist în aspectele tehnice ale lucrului vândut, ci al unui profan cu un nivel normal de atenție și preocupare, ținând cont de natura lucrului vândut, de valoarea sa, de frecvența achizițiilor și de gradul său de tehnicitate[4].

În concluzie, în practica judiciară, posibilitatea cumpărătorului de a lua la cunoştinţă despre viciul lucrului se apreciază in abstracto, avându-se în vedere un cumpărător prudent şi diligent.

În aprecierea caracterului ascuns al viciului, prezintă importanţă şi natura bunului care formează obiectul obligaţiei de predare. În practică, garanţia contra viciilor ascunse se aplică unei largi categorii de bunuri: produselor industriale, informatice, medicamentelor, dar ea interesează, în egală măsură, toate bunurile, chiar şi imobilele, produsele naturale sau animalele.

În ipoteza bunurilor second hand (obiecte de ocazie). Cumpărătorul nu poate avea aşteptarea rezonabilă ca, în cazul unui obiect de ocazie, calitatea să fie aceeaşi cu cea a unui obiect nou. În această ipoteză trebuie analizate o serie de aspecte importante, vechimea bunului: există defecte care nu reprezintă vicii ascunse, ci rezultă indubitabil din vechimea sa, din preţul care a fost plătit şi de aparenţa sa.

            Ipoteze practice:

1. Din cauza kilometrajului deja parcurs, cumpărătorul putea în mod normal să prevadă că riscau să fie necesare anumite reparaţii în lunile următoare. Versailles, 28 septembrie 1990, apud. Ph. Malaurie, L. Aynés, P.Y. Gautier, Drept civil: Contractele…, p. 226.
2. Cumpărătorul unui automobil cumpărat la preţ de fier vechi nu poate, în mod rezonabil, să presupună că funcţionează.
3. Cumpărătorul unui palton îngălbenit de soare nu va putea, în mod rezonabil, să presupună că îngălbenirea va dispărea. Pentru alte exemple, a se consulta Ph. Malaurie, L. Aynés, P.Y. Gautier, Drept civil: Contractele…, p. 226

 

Cea mai des întâlnită situație practică este aceea a vânzării unor autovehicule second hand.

Exemplificativ, modificarea kilometrajului sau recondiționarea unui autovehicul care a suferit o daună majoră sunt operațiuni ce nu pot fi efectuate decât de către persoane specializate care dețin cunoștințe și abilități tehnice în acest domeniu. Intervenția efectuată asupra autovehiculului este într-atât de bine cosmetizată încât uneori până și persoanelor calificate le este dificil să identifice cu succes viciile.

Modificarea kilometrajului și recondiționarea unui autovehicul care a suferit o daună majoră constituie vicii ascunse și pot atrage răspunderea civilă a vânzătorului. De asemenea, practica a mai identificat și situația în care s-a vândut un autovehicul cu o capacitate cilindrică mai mică decât era în realitate.

Cu toate acestea, subliniem că obiectul obligației de predare al vânzătorului este reprezentat de un autovehicul second-hand și nu un autovehicul nou. În aceste condiții, în mod rezonabil cumpărătorul nu poate avea așteptarea ca autovehiculul achiziționat să se prezinte în aceeași stare tehnică precum unul nou.

Așadar, opinăm că vânzătorul nu va răspunde pentru viciile, chiar și ascunse, care decurg din normala exploatare a bunului luând în considerare: vechimea autovehiculului, numărul de kilometri rulați și  modul de exploatare.

 

B. Viciul să fie de o anumită gravitate.

 Condiția reiese expresis verbis din dispozițiile art. 1707 alin. (1) C. civ., adică din cauza lor lucrul devine impropriu întrebuinţării potrivit destinaţiei, sau îi micşorează utilitatea în asemenea măsură încât să se poată presupune că, dacă le-ar fi cunoscut, cumpărătorul nu ar fi încheiat contractul sau ar fi plătit un preţ mai redus.

În practica judiciară s-a decis că nu este suficient de grav viciul constând în uzura unor piese care pot fi lesne înlocuite.[5]

Nu se prevede ca viciul să se refere la substanţa sau esenţa bunului. Viciul este grav dacă se încadrează în una din cele două variante, iar un viciu care se prezintă sub forma unei deficienţe ce însă nu afectează nici întrebuinţarea şi nici valoarea bunului într-un mod însemnat, nu va putea antrena răspunderea vânzătorului.

Noţiunea de bun impropriu utilizării căreia a fost destinat are conținut și sens abstract, acoperind situaţii diverse, fiind vorba despre toate neplăcerile contemporane ale consumatorului şi ale fabricantului, lista produselor defectuoase fiind practic inepuizabilă.

Dacă viciile nu sunt importante sau afectează doar frumuseţea bunului nu se poate susține demersul judiciar. Exemplificativ, cazul unui automobil second hand, al cărui cumpărător a semnalat o că afișajul de bord prezintă o luminozitate mai scăzută. Din alt unghi, produsele de lux trebuie analizate diferit. Distincţia dintre ceea ce ţine de uzaj şi ceea ce ţine de agrement este relativă, de la un produs de lux neaşteptându-se acelaşi uzaj ca de la un produs obişnuit.

 

C. Existenţa viciului sau a cauzei acestuia la data predării bunului către cumpărător.

O deosebire față de vechea legiuire este că s-a renunțat la aprecierea existenței viciului la momentul încheierii contractului în detrimentul momentului predării bunului. Considerăm că soluția este una mai rațională deoarece în momentul predării cumpărătorul poate realiza o analiză atenta a bunului. De asemenea, opțiunea legiuitorului a fost fundamentată nu doar prin raportare la regimul riscurilor, ci și prin faptul că regimul obligației de a garanta contra viciilor este derogatoriu de la regulile dreptului comun, privind predarea conformă.

Nu este necesar ca viciul să se fi manifestat anterior predării, ci doar de la data predării să existe cauza (să existe în germen), chiar dacă viciul se manifestă ulterior.

În practică, s-a subliniat că este îndeplinită condiţia anteriorităţii, deci se poate angaja răspunderea vânzătorului, dacă germenele viciului este anterior, chiar dacă efectul se manifestă după încheierea contractului. În acest sens, dacă o haină de blană cumpărată în luna octombrie se destramă în luna ianuarie a anului următor, în condiţii de ger, s-a angajat răspunderea vânzătorului pentru vicii ascunse.

Vânzătorul nu garantează doar pentru viciile care îi sunt imputabile, el trebuie să garanteze că bunul este apt pentru utilizarea prevăzută, chiar dacă viciul fusese anterior cauzat de un terţ. El se poate îndrepta, în acest caz, împotriva terţului. Această cerinţă trebuie coroborată cu cea a utilizării în condiţii normale a bunului (a se vedea şi art. 1717 C. civ.).

Atunci când cauza apariţiei viciului se datorează întrebuinţării defectuoase a bunului de către cumpărător, nu mai poate fi antrenată răspunderea vânzătorului pentru viciile ascunse ale lucrului.

Viciile a căror cauză se situează după data predării nu pot antrena răspunderea vânzătorului, ci ele sunt suportate de către cumpărător, în calitate de proprietar.

Sarcina probei existenţei viciului în momentul predării aparţine cumpărătorului, vânzătorul fiind prezumat a fi de bună-credinţă, iar răsturnarea prezumţiei va fi în sarcina dobânditorului.

 

D. Viciul să se ivească în interiorul termenului de garanție.

În temeiul art. 1709 alin. (1) C. civ., cumpărătorul care a descoperit viciile ascunse ale lucrului este obligat să le aducă la cunoştinţa vânzătorului într-un termen rezonabil, stabilit potrivit împrejurărilor, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a cere rezoluţiunea contractului.

În ipoteza profesionistului cumpărător, iar bunul vândut este mobil corporal, termenul de aducere la cunoştinţa vânzătorului este de două zile lucrătoare. În acest caz, viciile bunurilor mobile vândute trebuie denunţate vânzătorului, sub sancţiunea stingerii dreptului subiectiv la garanţie contra viciilor, în termen de două zile de la primire, sau, după caz, de la descoperirea lor.

Referitor la natura juridică a termenului de două zile, pentru denunţarea viicilor, spre deosebire de termenul de garanţie prevăzut în art. 2531 C. civ, cel prevăzut de art. 1709 alin. (2) C. civ. are funcţia unui termen special de decădere.

Dacă cumpărătorul nu denunță viciile în intervalul de două zile, se stinge atât dreptul cumpărătorului de a invoca garanţia pentru vicii, cât şi obligaţia vânzătorului de garanţie pentru aceste defecte. În ceea ce privește natura juridică a termenului de decădere acesta este de ordine privată, iar nu publică.

În aceeași ordine de idei, termenele de aducere la cunoştinţă încep să curgă de la data descoperirii lor. Atunci când viciul apare în mod gradual, termenele de aducere la cunoştinţa vânzătorului încep să curgă din ziua în care cumpărătorul îşi dă seama de gravitatea şi întinderea viciului.

Izvorul juridic al prescripției și al termenului de garanție se regăsește în art. 2531 C. civ. care reglementează începutul cursului prescripției extinctive pentru dreptul la acțiunea în răspundere pentru vicii ascunse.[6] Termenul de prescripție este cel general de 3 ani de zile.

Pentru a se angaja răspunderea, este obligatoriu ca viciul ascuns să se ivească în interiorul termenului legal sau convenţional de garanţie iar în ipoteza în care viciul ascuns nu a apărut în interiorul termenului de garanţie, atunci, la împlinirea acestui termen, obligaţia de garanţie se stinge.

            Art. 2531 C. civ. Dreptul la acţiunea în răspundere pentru vicii ascunse.

                „(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, prescripţia dreptului la acţiune pentru viciile ascunse începe să curgă:

a) în cazul unui bun transmis sau al unei lucrări executate, alta decât o construcţie, de la împlinirea unui an de la data predării ori recepţiei finale a bunului sau a lucrării, în afara cazului în care viciul a fost descoperit mai înainte, când prescripţia va începe să curgă de la data descoperirii;

b) în cazul unei construcţii, de la împlinirea a 3 ani de la data predării sau recepţiei finale a construcţiei, afară numai dacă viciul a fost descoperit mai înainte, când prescripţia va începe să curgă de la data descoperirii.

                (2) Pentru executarea unor lucrări curente, termenele prevăzute la alin. (1) sunt de o lună, în cazul prevăzut la lit. a), respectiv de 3 luni, în cazul prevăzut la lit. b).

                (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi în cazul lipsei calităţilor convenite ori al lipsurilor cantitative, însă numai dacă oricare din aceste lipsuri nu puteau fi descoperite, fără cunoştinţe speciale, printr-o verificare normală.

                (4) Termenele prevăzute în prezentul articol sunt termene de garanţie înăuntrul cărora viciile trebuie, în toate cazurile, să se ivească.

                (5) Prin dispoziţiile prezentului articol nu se aduce însă nicio atingere termenelor de garanţie speciale, legale sau convenţionale.

                (6) Dispoziţiile prezentului articol se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul produselor pentru care s-a

prevăzut un termen de valabilitate, ca şi în cazul bunurilor sau lucrărilor pentru care există un termen de garanţie

pentru buna funcţionare.”

 

Articolul 2531 C. civ. stabileşte regulile privind începutul prescripţiei pentru viciile lucrului, lucrării şi construcţiei şi prezintă caracteristica stabilirii – alternative – a două momente de la care poate începe să curgă prescripţia:

1. a)un moment subiectiv, constând în „data descoperirii viciilor” şi
2. b)un moment obiectiv, constând în data expirării termenului de garanţie, de un an, pentru lucru ori lucrare, şi de 3 ani, pentru construcţie.

 

Termenele de 1 an şi de 3 ani nu sunt termene de prescripţie, ci au semnificaţia unui moment obiectiv al începutului prescripţiei, aplicabil în cazurile în care descoperirea viciilor ascunse nu s-a făcut anterior împlinirii lor; aceasta înseamnă că, atunci când viciile ascunse au fost descoperite înainte de împlinirea lor, termenul de prescripţie se calculează din momentul descoperirii viciilor, iar atunci când viciile ascunse au fost descoperite după expirarea lor, termenul de prescripţie se calculează din momentul în care ele s-au împlinit.

Dacă viciile nu au fost invocate pe cale de acţiune, în cadrul termenului de prescripţie, ele pot fi invocate pe cale de excepţie în cadrul acţiunii neprescrise intentate de vânzător pentru plata preţului, conform principiului quae temporalia sunt ad agendum, perpetua sunt ad excipiendum, pentru că prescripţia nu stinge decât dreptul la acţiune în sens material.

 

3. Sarcina probei viciilor.

Pentru a se antrena răspunderea vânzătorului pentru vicii ascunse, cumpărătorului îi revine sarcina probe, având obligația de a dovedi existenţa cumulativă a condiţiilor analizate supra. Fiind vorba despre un fapt juridic, se va putea apela la orice mijloc de probă.

 

4. Efectele juridice ale garanției.

În primul rând, din textul de lege (art. 1710 C. civ.) observăm un drept de opțiune conferit cumpărătorului. Acesta poate obține, după caz:

1. înlăturarea viciilor de către vânzător sau pe cheltuiala acestuia;
2. înlocuirea bunului vândut cu un bun de acelaşi fel, însă lipsit de vicii;
3. reducerea corespunzătoare a preţului;
4. rezoluţiunea vânzării.

La cererea vânzătorului, instanţa, ţinând seama de gravitatea viciilor şi de scopul pentru care contractul a fost încheiat, precum şi de alte împrejurări, poate dispune o altă măsură decât cea solicitată de cumpărător.

În ceea ce priveşte textul art. 1710 alin. 1 lit. a) C. civ., cumpărătorul poate obţine înlăturarea viciilor direct de către vânzător, ori înlăturarea viciilor se poate face în mod indirect, de către cumpărător sau chiar de către un terţ, însă pe cheltuiala vânzătorului.

Cea de-a doua opţiune a cumpărătorului, respectiv cea prevăzută de art. 1710 alin. 1 lit. b) C. civ., este posibilă doar în cazul bunurilor de gen (fungibile), nu şi al celor individual determinate. Dacă este vorba de un bun nefungibil (individual determinat), înlocuirea acestuia cu un alt bun presupune acordul vânzătorului şi al cumpărătorului. În acest din urmă caz, acordul vânzătorului şi al cumpărătorului va putea îmbrăca forma dării în plată sau a unei novaţii.

Cea de-a treia opţiune a cumpărătorului, respectiv cea prevăzută de art. 1710 alin. 1 lit. c) C. civ., are în vedere reducerea corespunzătoare a preţului. Reducerea corespunzătoare a preţului poate fi solicitată doar în ipoteza unor vicii ascunse grave, nu şi în ipoteza viciilor de o însemnătate mică. Acţiunea prin care cumpărătorul solicită reducerea preţului pentru existenţa unui viciu ascuns poartă denumirea de acţiune estimatorie. Astfel, scopul acţiunii estimatorii este acela de a obţine reducerea preţului proporţional cu pierderea suferită de bun ca urmare a existenţei viciului ascuns. În ceea ce priveşte estimarea pierderii valorii bunului, aceasta va fi făcută printr-o expertiză de specialitate.

Ultima opţiune a cumpărătorului, respectiv cea prevăzută de art. 1710 alin. 1 lit. d) C. civ., priveşte rezoluţiunea vânzării. Acţiunea în justiţie prin care se solicită rezoluţiunea vânzării pentru vicii ascunse poartă denumirea de acţiune redhibitorie.

 

5. Modificarea sau înlăturarea garanției.

Acestea sunt permise în virtutea principiului libertății de a contracta. Este importantă cunoașterea limitei libertății de a contracta a părților astfel încât toate clauzele să fie stabilite în acord cu dispozițiile legale.

 Primordial, se va pleca de la premisa că orice clauza care înlătură sau limitează răspunderea pentru vicii este nulă (nulitate absolută) în privinţa viciilor pe care vânzătorul le-a cunoscut ori trebuia să le cunoască la data încheierii contractului.

Agravarea obligaţiei de garanţie pentru vicii se poate referi la răspunderea pentru vicii aparente sau pentru vicii ulterioare predării. Clauzele de agravare a răspunderii vânzătorului nu sunt limitate de lege.[7] Spre exemplu, pot fi prevăzute clauze de agravare cu privire la răspunderea pentru vicii aparente, pentru vicii ascunse apărute ulterior vânzării etc.[8]

Clauzele de limitare pot stabili posibilitatea intentării doar a acţiunii estimatorii, nu şi a celei redhibitorii, ori asigurarea pieselor de schimb şi efectuarea reparaţiilor, cu excluderea celorlalte măsuri.

Într-o speță, prejudiciul (infiltraţiile de apă) se referea la imobilului vândut și a fost provocat de instalarea defectuoasă, dar şi ilegală a unui sistem de purificare autonom, pus în funcţiune de vânzător, care realizase lucrări fără a consulta Direcţia departamentală a afacerilor sanitare şi sociale şi fără a respecta reglementările în vigoare, făcând astfel previzibile daunele. S-a decis că respectiva clauză contractuală, prin care vânzătorul era exonerat de garanţie, nu putea să producă efecte faţă de consumatorii care nu erau profesionişti în domeniul construcțiilor şi nu aveau nicio cunoştinţă tehnică specială care să le permită să descopere imperfecţiunile şi neregularităţile sistemului de purificare. Din faptul că respectivii cumpărători au decis să nu exercite garanţia convenţională nu rezultă faptul că ei au renunţat, astfel, la garanţia legală.

Clauzele prin care se limitează sau se înlătură obligaţia de garanţie a vânzătorului pot fi  variate. Ele pot înlătura garanţia vânzătorului doar în ceea ce priveşte un anumit viciu al lucrului, vânzătorul fiind în continuare responsabil pentru toate celelalte vicii ascunse. Prin astfel de clauze, părţile pot viza eliberarea vânzătorului de plata daunelor-interese.

Practica des întâlnită prin care se precizează că lucrul vândut se vinde în starea în care se găseşte nu conduce la înlăturarea răspunderii, pentru că este vorba despre stare aparentă a lucrului, iar pentru a înlătura garanţia, clauza trebuie să vizeze viciile ascunse.

 

6. Concluzii.

Practica a demonstrat că obligația de garanție pentru vicii ascunse poate fi extrem de variată cuprinzând domenii importante precum este cel al construcțiilor și al industriei auto. Fiecare speță are particularitatea ei, dar prin cunoașterea exactă a condițiilor de operare a viciilor se poate oferi o soluție juridică problemei.

Toate aspectele precizate trebuie analizate atât singular cât și în ansamblul contractului pentru ca partea interesată să fie protejată prin cele mai oportune mecanisme. Cel mai adesea, necunoașterea mecanismelor juridice de finețe poate să îl coste pe justițiabil cu pierderea procesului, motiv pentru care vă recomandăm analizarea cu seriozitate a fiecărei spețe care implică garanția contra viciilor ascunse.

 

 

 

[1] A se vedea A. Bénabent, Droit civil. Les contrats spéciaux civils et commerciaux, 7e éd, Précis Dalloz, Paris, 2004, p. 137, citat de D. Chirică, în Garanţia pentru viciile ascunse ale lucrului vândut, Revista Română de Drept Privat, nr. 5/2007, p. 23

[2] A se vedea M. N. Costin, C. M. Costin, Dicţionar de dreptul afacerilor, ed. a 2-a, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 940.

[3] Trimitem la  B. Ionescu în lucrarea Nestemate de jurisprudență, Ed. Universul Juridic, București, 2011, p. 17.

[4] R. Dincă, Contracte civile speciale în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 141.

[5] A se vedea în acest sens. Trib. Suprem, secț. civ., dec. nr. 183 din 4 febr 1978 în C.D. 1978 p. 59-62

[6] M. Nicolae, Tratat de prescripţie extinctivă, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 542

[7] F. Moţiu, Contracte speciale, ed. a VI-a, revăzută şi adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p.86.

[8] Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Actami, Bucureşti, 1996, p. 72.