Sechestrul judiciar din perspectiva practicii judiciare a Curții de Apel Cluj

Un remediu protector și o măsură adesea esențială în cadrul unui proces civil îl reprezintă sechestrul judiciar. Voi analiza condițiile procedurale impuse pentru a se putea lua această măsură. Referirile prezentate vor fi prin prisma practicii judiciare în litigii cu persoane juridice, cu preponderență Curtea de Apel Cluj.

Articolul de debut este 972 C. proc. civ care prezintă în ce constă sechestru judiciar. Cunoașterea acestui articol este importantă și pentru a înțelege deosebirea față de sechestru asigurător. Așadar, „Sechestrul judiciar constă în indisponibilizarea bunurilor ce formează obiectul litigiului sau, în condițiile legii, a altor bunuri, prin încredințarea pazei acestora unui administrator-sechestru desemnat potrivit art. 976.”

Cu alte cuvinte, sechestru judiciar este o măsură asigurătorie care se aplică în cazul bunurilor mobile sau imobile care fac obiectul litigiului de fond sau în cazurile prevăzute de lege și în ipotezele în care asupra bunurilor nu există un proces.

 

 1. Cum poate fi instituit sechestrul judiciar?

 

Condițiile sunt prevăzute de art. 973 C. proc. civ. Pe de o parte, avem ipoteza în care avem declanșat un litigiu de fond (cu diferite particularități), iar pe de altă parte, ipoteza în care nu există un astfel de proces.

 

1.1. Ipoteza instituirii sechestrului judiciar în cazul în care există declanșat un proces.

Potrivit art. 973 C. proc. civ. „(1) Ori de câte ori există un proces asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, instanța de judecată va putea să încuviințeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv.”

 

A. Prima condiție care reiese din conținutul textului este că sechestrul judiciar este o măsură de conservare a unui anumit bun, iar nu a patrimoniului unui debitor în general.

Așa fiind, spre deosebire de sechestrul asigurător, în cazul căruia reclamantul urmărește conservarea patrimoniului debitorului pentru ca atunci când va obține un titlu executoriu să aibă bunuri din care să-și îndestuleze creanța, prin sechestrul judiciar reclamantul urmărește ca bunul cu privire la care are un drept de proprietate, de administrare, de folosință sau cu privire la care exercită posesia să fie conservat până la momentul la care dreptul său cu privire la bun va fi stabilit printr-o hotărâre finală.

Că este așa rezultă inclusiv din cea de-a treia condiție, respectiv ca măsura să fie necesară pentru conservarea dreptului respectiv. Faptul că legiuitorul nu menționează în mod expres că dreptul de proprietate, de folosință sau posesia trebuie invocate de către reclamant, prevăzând generic care trebuie să fie obiectul cauzei, se explică prin aceea că nu doar reclamantul ci și pârâții (sau terții intervenienți) pot formula o astfel de cerere, însă în toate cazurile, cel care formulează cererea trebuie să invoce un drept de proprietate sau folosință ori să susțină că este posesorul bunului.[1]

În ceea ce privește scopul măsurii, prin practica sa, Curtea de Apel Cluj a statuat „De plano, scopul declarat al acestei măsuri asigurătorii este conservarea bunului obiect al litigiului în starea în care se găseşte pentru partea care nu îl deţine în posesie, dar care intenţionează să dobândească în justiţie recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra acestui bun. Raportat la acest scop trebui analizat şi interesul procesual în demararea unui astfel de litigiu.”[2]

Așadar, pentru dispunerea acestei măsuri asigurătorii trebuie ca reclamantul să invoce un drept de proprietate, de folosință, de administrare sau să invoce posesia cu privire la bunul litigios. Această condiție nu este îndeplinită atunci când reclamantul nu invocă un astfel de drept cu privire la bun, chiar dacă obiectul acțiunii principale vizează, direct sau indirect, proprietatea bunului. În cazul în care s-ar admite o opinie contrară nu ar mai exista rațiunea diferenței de regim juridic între sechestrul asigurător și sechestrul judiciar.

 

Sechestrul judiciar nu are un temei legal în ipoteza în care reclamantul sau oricare altă parte solicită un drept de creanță!

 

Curtea de Apel Cluj a statuat că cererea de sechestru judiciar asupra unui bun nu este admisibilă când procesul de fond are ca obiect un drept de creanţă la repararea prejudiciului, întemeiat pe răspunderea civilă delictuală a debitorului. Condiţia existenţei unui litigiu asupra proprietăţii sau a altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună este necesar a fi îndeplinită la momentul formulării cererii de sechestru judiciar. În speţă, Curtea a reţinut că eventuala constatare a creanţei creditorului nu va conduce direct la dobândirea proprietăţii de către acesta, ci va fi necesară o altă acţiune în realizarea dreptului, situaţie care face ca cerinţa anterior arătată să nu fie îndeplinită.[3]

Facem trimitere și la jurisprudență, „a apreciat Judecătoria Constanța că o astfel de cerere, la acest moment procesul nu are aptitudinea de a reprezenta un proces asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, în contextul în care cererea, cu caracter personal imobiliar, formulată de reclamant este fundamentată în mod determinant pe existența unor drepturi de creanță derivate din perfectarea actului juridic constatat prin înscrisul intitulat ”Tranzacție” (…)”[4].

În aceeași ordine de idei, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 621/2005, în examinarea unei excepţii de neconstituţionalitate a textelor din reglementarea anterioară (art. 599 şi art. 600 CPC 1865) corespunzătoare dispoziţiilor art. 972 alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 974 şi urm. NCPC, a reţinut că „sechestrul judiciar are ca finalitate prevenirea eventualelor manopere dolosive ale debitorului rău platnic, tinzând la crearea sau amplificarea insolvabilităţii sale, de natură a-l pune pe creditor în imposibilitatea valorificării silite a dreptului său de creanţă, în temeiul unui titlu executoriu a cărui dobândire este previzibilă, dacă nu chiar iminentă.”[5]

B. A doua condiție care reiese din conținutul textului este ca măsură să fie necesară pentru conservarea dreptului respectiv.

Așa cum s-a reținut în jurisprudență[6], simpla existență a unui litigiu cu privire la proprietatea, alt drept real principal, posesie asupra unui bun ori unor bunuri mobile sau imobile, respectiv folosința sau administrarea unui bun nu este suficientă, prin ea însăși, pentru înființarea măsurii asiguratorii, ci partea care a formulat cererea de sechestru judiciar trebuie să justifice un interes, precum necesitatea luării acestei măsuri, necesitatea  ce rezultă din pericolul degradării, reaua administrare a averii ș.a.m.d.[7]

În practică ne-am întâlnit cu situația în care pentru a justifica instituirea sechestrului petentul invocă faptul că se impune sechestrul pentru a preveni o nouă vânzare a bunului. Ne vom ralia părerii Tribunalului Maramureș care vizează o ipoteză cu privire la un bun imobil. În ceea ce privește situația bunurilor mobile, situația trebuie privită mai diferit, în lipsa unui sistem de publicitate precum este cel al Cărților Funciare.

Tribunalul Maramureș a statuat că „instanța nu a primit nici argumentul petentului în sensul că se impune luarea măsurii sechestrului judiciar pentru a preveni o nouă vânzare a bunului. Cu privire la acest argument instanța a reținut că reclamantul are deschisă posibilitatea notării litigiului în cartea funciară, modalitate prin care ar face existența litigiului opozabilă oricărui terț.”

 

 

1.2. Ipoteza instituirii sechestrului judiciar în cazul în care NU există declanșat un proces.

Condițiile sunt impuse la art. 973 alin. (2) C. proc. civ.:

„a) asupra unui bun pe care debitorul îl oferă pentru liberarea sa;

1. b) asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă că va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual;
2. c) asupra unor bunuri mobile care alcătuiesc garanția creditorului, când acesta învederează insolvabilitatea debitorului său ori când are motive temeinice de bănuială că debitorul se va sustrage de la eventuala urmărire silită ori să se teamă de sustrageri sau deteriorări.

(3) În cazul prevăzut la alin. (2), partea care a obținut instituirea sechestrului judiciar este obligată să introducă acțiunea la instanța competentă, să inițieze demersurile pentru constituirea tribunalului arbitral sau să solicite punerea în executare a titlului executoriu, într-un termen de cel mult 20 de zile de la data încuviințării măsurii asigurătorii.

(4) Nerespectarea dispozițiilor alin. (3) atrage desființarea de drept a sechestrului judiciar. Aceasta se constată prin încheiere definitivă dată fără citarea părților.

Rațiunea pentru care s-a impus intentarea procesului în termen de 20 de zile sub sancțiunea desființării de drept a vizat limitarea posibilităților de abuz din partea creditorului care a obținut măsura, care ar putea abuza de dreptul său prin neintentarea procesului și menținerea sechestrului.

 

 

 2. Procedură.

În Ceea ce privește condițiile de formă, deși nu se prevede expresis verbis opinăm că devin incidente dispozițiile art. 148 C. proc. civ.

Instanța competentă pentru înființarea sechestrului judiciar este aceea învestită cu judecarea acțiunii principale în cazul prevăzut la art. 973 alin. (1), respectiv instanței în circumscripția căreia se află bunul în cazurile prevăzute la art. 973 alin. (2).

Judecata este de urgență, cu citarea părților. În caz de admitere, instanța va putea (facultate, instanța nefiind obligată) să îl oblige pe reclamant la darea unei cauțiuni, dispozițiile art. 956 aplicându-se în mod corespunzător. Calea de atac este apelul în 5 zile de la pronunțare.

În cazul bunurilor imobile se va proceda și la înscrierea în cartea funciară potrivit art. 955 alin. (3) C. proc. civ. Importanța înscrierii este dată de faptul că sechestrul devine opozabil tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv.

 

3. Paza bunului, administratorul sechestru.

Paza bunului sechestrat va fi încredințată persoanei desemnate de părți de comun acord, iar în caz de neînțelegere, unei persoane desemnate de instanță, care va putea fi chiar deținătorul bunului. În acest scop, executorul judecătoresc, sesizat de partea interesată, se va deplasa la locul situării bunului ce urmează a fi pus sub sechestru și îl va da în primire, pe bază de proces-verbal, administratorului-sechestru. Un exemplar al procesului-verbal va fi înaintat și instanței care a încuviințat măsura.

Administratorul-sechestru va putea face toate actele de conservare și administrare, va încasa orice venituri și sume datorate și va putea plăti datorii cu caracter curent, precum și pe cele constatate prin titlu executoriu. De asemenea, cu autorizarea prealabilă a instanței care l-a numit, administratorul-sechestru va putea să înstrăineze bunul în cazul în care acesta nu poate fi conservat sau dacă, dintr-un alt motiv, măsura înstrăinării este vădit necesară și, dacă a fost în prealabil autorizat, el va putea sta în judecată în numele părților litigante cu privire la bunul pus sub sechestru.

Dacă administrator-sechestru a fost numită o altă persoană decât deținătorul, instanța va fixa, pentru activitatea prestată, o sumă drept remunerație, stabilind totodată și modalitățile de plată.

 

Ω

 

Sechestrul judiciar ca măsură de protecție/de conservare a devenit un remediu din ce în ce mai întâlnit în practică. Datorită urgenței și „garanțiilor” oferite petenților, aceștia intentează și procese având ca obiect instituire de sechestru judiciar.

 

[1] Aceste aspecte au fost stabilite de doctrina de certă autoritate și de către jurisprudență, sens în care trimitem la Decizia Civilă Nr. 331/A a Tribunalului Maramureș.

[2]  Trimitem la Decizia Civilă nr. 166/2020 Şedinţa publică din 20 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dos. nr. 238/100/2020.

[3] Decizia civilă nr. 1/2021 din 12 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă.

[4]  A se vedea Decizia civilă Nr. 997 Ședința  din 20 Septembrie 2017 pronunțată de către Tribunalul Constanța.  (http://rolii.ro/hotarari/59e1700de49009701d000057)

[5] A se vedea Gabriel Boroi, Octavia Spineanu-Matei, Andreia Constanda, Carmen Negrilă, Veronica Dănăilă, Delia Narcisa Theohari, Gabriela Răducan, Dumitru Marcel Gavriş, Flavius George Păncescu, Marius Eftimie, Noul Cod de Proceudră Civilă Comentariu pe articole, Vol. II, Editura Hamangiu, București, 2013, p. 520 și urm.

[6] Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1453/1970, în R.R.D. nr. 10/1971, p. 171: Trib. mun. București, s. a IV-a civ., dec. nr. 1402/1990, în C.P.J. 1990, p. 142.

[7] A se vedea și V.M. Ciobanu, Nota II la dec. nr. 35/1997 C.A. Suceava, s. civ., în Dreptul nr. 2/1998, p. 116-121.