Principiul proporționalității în dreptul administrativ european.

Am ales să tratez acest principiu datorită implicațiilor practice și datorită frecvenței cu care instanțele de judecată îl nesocotesc. M-am prevalat de proporționalitate atât în litigii contravenționale, cât și în cele de drept administrativ „clasic”. Uneori cu succes, alteori cu speranța de a veni cu acel „nou”, acea inovație care de multe ori lipsește. Totodată, abordarea cauzei prin prisma principiului proporționalității ca ratio decidenti constituie un progres în dreptul administrativ.

La nivelul cel mai de bază și simplist, principiul proporționalității vizează situația în care orice măsură luată trebuie să fie bine adaptată și studiată pentru a atinge scopurile pe care le urmărește. Principiul proporționalității este cel mai bine ilustrat prin sintagma ilustrului profesor în științele dreptului administrativ Fritz Fleiner, care remarca că „the police should not shoot at sparrows with cannons”[1]

Modelul promovat de dreptul german.

Doctrina și jurisprudența germană a ajuns la concluzia că trei elemente sunt esențiale pentru a completa cadrul principiului proporționalității. Așa numitul – test la proporționalității.

A. Caracterul adecvat

Primul element este cerința caracterului adecvat (Geeignetheit). Aceasta sugerează că o acțiune publică trebuie privită cel puțin ca fiind adecvată pentru atingerea scopului său. Examinarea acestui filtru este limitat doar la întrebarea dacă mijloacele alese sunt considerate „necorespunzătoare scopului” sau „complet necorespunzătoare”.

A. Caracterul necesar

Al doilea element este cerința necesității (Erforderlichkeit)[2] . Aceasta se bazează pe premisa că mijloacele care nu sunt necesare pentru atingerea obiectivului legii nu pot justifica o limitare a drepturilor fundamentale pentru că s-ar putea folosi alte mijloace care ar fi atins scopul propus fără a fi nevoie să se aplice un astfel de grad de restricționare.[3]

Gradul de control depinde de factori precum natura drepturilor care trebuie protejate și efectul grav al interferențelor aduse. Cu toate acestea, cerința caracterului necesar este supusă unui examen ex ante de către instanțele de judecată. Agenții administrativi sunt obligați să aleagă o măsură considerată cea mai puțin împovărătoare/intruzivă la momentul sancțiunii. Aceasta înseamnă că, dacă instanțele de judecată vor găsi o măsura mai puțin invazivă măsura luata ab initio va trebui să fie analizată încă o dată, existând riscul să nu treacă această etapă a testului.[4]

C. Proporționalitatea stricto sensu.

În doctrina germană, acest ultim prag al testului este considerat a fi unul decisiv. Acest test interzice luarea măsurii în cazul în care dezavantajul față de individ depășește avantajul conferit sistemului public sau față de o terță persoană.

Cu alte cuvinte, chiar dacă este clar că un anumit act sau o măsură reprezintă un mijloc adecvat și necesar pentru a realiza o politică legitimă, un act, o decizie sau o măsură pot fi totuși disproporționate dacă nu există un echilibru rezonabil sau echitabil între obiectivele urmărite și interesele rănit.

Concluzii

Raportat la modelul de testare al proporționalității din practica administrativă germană, considerăm că acesta este cel mai adecvat mod de a analiza proporționalitatea unei măsuri.

Din punctul nostru de vedere acest test ar trebui implementat și în legislația României, aceasta în contextul în care, din păcate, legislaţia românească oferă nenumărate exemple de măsuri administrative care încalcă flagrant principiul proporţionalităţii.

Practica organelor administrative înțelege să se perpetueze, sens în care pentru persoanele vătămate nu există decât un singur remediu eficient: instanțele de judecată naționale și europene. Una dintre soluțiile pe care o propunem, de asemenea, pentru a se evita încă de la început încălcarea drepturilor este analizarea minuțioasă și trimiterea la jurisprudența Curții de Justiție Europene care în mod constant consacră importanţa respectării principiului proporţionalităţii.

*Versiunea in extenso a articolului poate fi accesată aici

[1]În acest sens, a se vedea Proportionality Review in Administrative Law, Jud Mathews (forthcoming in Comparative Administrative Law, second edition (Peter Lindseth, Susan Rose-Ackerman & Blake Emerson, eds.),Northampton: Edward Elgar, 2017. Autorul în citează pe Fleiner, Fritz. 1928. Institutionen des deutschen Verwaltungsrechts, Tübingen: Mohr, p. 404. O altă sintagmă demnă de atenție este și cea a juristului Günther Heinrich von Berg „the police law may abridge the natural freedom of the subject, but only insofar as its lawful goal requires.”

[2]Curtea Constituțională Federală germană a distins între testul „cel mai puțin restrictiv” și testul balanței pentru prima dată în 1958 în afacerea Apothekenurteil, BVerfG 11 iunie 1958, 7 BVerfGE.

[3]Grimm D, „Proportionality in Canadian and German Law’, 57 University of Toronto Law Journal (2007), p. 393.

[4]Ibidem.