a

Facebook

Copyright 2018 Avocat Pășcui Gabriel-Valeriu.

LinkedIn

Search
Menu
 

Prescriptie datorie Best Capital Romania prin prisma Judecatoriei Cluj-Napoca

Avocat Pașcui Gabriel-Valeriu > Drept Civil  > Prescriptie datorie Best Capital Romania prin prisma Judecatoriei Cluj-Napoca

Prescriptie datorie Best Capital Romania prin prisma Judecatoriei Cluj-Napoca

Într-o nouă speță, prin Sentința Civilă nr. 3441/CC/2026 a Judecătoriei Cluj-Napoca dată în dos. Nr. 30627/211/2024 am obținut pentru clienta noastră respingerea cererii de chemare în judecată a KREDYT INKASO INVESTMENTS RO S.A. În prezent societatea care se ocupă de recuperarea creanțelor este BEST CAPITAL ROMANIA S.A.

 

1.Starea de fapt

În fapt, pretenţiile reclamantei izvorăsc din contractul nr. … (f. 14-17) încheiate între Telekom Romania Communications S.A. (devenită Orange Romania Communications S.A., conform susţinerilor necontestate ale reclamantei), în calitate de prestator de servicii, şi pârâtă, în calitate de beneficiar, dreptul de creanţă deţinut împotriva pârâtei fiind cesionat prin contractul de cesiune de creanţe nr. … (f. 35-40) în favoarea reclamantei. În baza contractului de prestări servicii menţionat, creditorul iniţial, Telekom Romania Communications S.A. a emis facturile depuse la f. 18-34 din dosar. avocatcluj

Reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta …, obligarea acesteia la plata sumei de 916,22 lei, cu titlu de debit principal, precum şi a penalităţilor de întârziere calculate de către creditorul cedent anterior cesiunii de creanţă, în valoare de 11,57 lei, a penalităţilor de întârziere calculate de către creditorul cedent şi cuprinse în ultima factură emisă, în valoare de 11,09 lei, a despăgubirilor pentru încetarea prematură a contractului, în cuantum de 90,52 lei, şi a penalităţilor de întârziere în valoare de 0,5%/zi de întârziere ori, în subsidiar, a dobânzii legale penalizatoare începând cu data până la care au fost calculate de către creditorul cedent şi până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată. avocatprescriptie

 

2.Soluția instanței

În baza art. 2524 alin. (1)-(2) C.civ., dreptul la acţiune al reclamantei în privinţa pretenţiilor izvorâte din raporturile juridice stabilite prin contractul nr. SO_21919565/19.12.2016 s-a născut la data scadenţei fiecărei obligaţii de plată a contravalorii facturilor depuse în probaţiune. Scadenţa obligaţiilor de plată a contravalorii serviciilor de comunicaţii electronice de care a beneficiat pârâta este prevăzută în cuprinsul contractelor încheiate, la art. 8, termenul de plată fiind de 14 zile de la data emiterii fiecărei facturi. avocatspecializatbestcapitalromania

Facturile anexate cererii de chemare în judecată au fost emise în intervalul 06.02.2018 -06.01.2019, având termenele de scadenţă fixate în mod distinct în intervalul 20.02.2018-28.01.2019, iar până la momentul formulării cererii de chemare în judecată, în data de 12.12.2024, nu s-au efectuat de către reclamantă ori de către creditoarea anterioară acte întreruptive de prescripţie, conform art. 2537 pct. 1, 2 şi 4 C.civ. avocatspecializatlitigiirecuperatoricreante

Astfel, termenul general de prescripţie de 3 ani s-a împlinit cel mai târziu în data de 28.01.2022, cu aproape trei ani înainte de promovarea acţiunii. Sub acest aspect, este de menţionat că notificarea privind cesiunea de creanţă din data de 26.09.2022 (f. 42) şi înştiinţarea de plată depusă la f. 43 nu au aptitudinea de a constitui acte întreruptive de prescripţie întrucât, pe de o parte, la dosarul cauzei nu există dovada comunicării efective a acestora către pârâtă. Pe de altă parte, chiar şi în ipoteza legalei comunicări a acestor înscrisuri la domiciliul pârâtei, niciuna dintre acestea nu a fost succedată de formularea unei cereri de chemare în judecată în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere, conform art. 2540 C.civ., pentru a opera efectul întreruptiv de prescripţie.

De asemenea, dată fiind constatarea stingerii dreptului material la acţiune în privinţa debitelor principale, aceeaşi concluzie se impune şi în privinţa debitelor accesorii pretinse prin acţiune, conform art. 2503 alin. (1) C.civ.

În consecinţă, văzând că în cauză nu sunt incidente veritabile cauze întreruptive de prescripţie, instanţa va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către pârâtă prin întâmpinare.  Va respinge ca fiind prescrisă acţiunea în pretenţii formulată de către reclamanta în contradictoriu cu pârâta.

 

 

În acest context, ne propunem să vă ajutăm cu orice aspecte juridice relevante pentru  dvs., incluzând stabilirea strategiilor potrivite, redactarea Intampinarii/Contestației la executare pentru protejarea drepturilor. Pentru informații suplimentare vă stăm la dispoziție: birou@avocatpascui.ro sau 0756.240.190. avocat specializat în anularea datoriilor.

})(jQuery)