Recuperarea creanțelor. Proceduri

Fie că vorbim despre o creanța datorată de către/unei societăți comerciale sau unei persoane fizice mecanismul legal este unul oarecum identic cu o importanță practică capitală. Ne propunem să identificăm cele mai importante aspecte legislative și proceduri conferite justițiabilului pentru a putea avea dreptul de creanță satisfăcut.

Înainte de analiza concretă a ipotezelor de lucru atragem atenția asupra unor aspecte juridice extrem de importante, mecanismele prescripției dreptului material la acțiune. A priori, vom analiza in concret dacă vorbim sau nu despre o creanță prescrisă. Indiferent din care perspectivă privim (creditor sau debitor), aceștia trebuie să aibă în vedere termenul de prescripție general de 3 ani de zile (2517 C. civ.), care dacă va putea avea consecințe „tragice” pentru reclamantul creditor. Desigur, debitorul trebuie să invoce prescripția prin întâmpinare sub sancțiunea decăderii, excepția fiind una de ordine privată.

După verificarea termenelor de prescripție vom analiza în detaliu izvorul obligațional, tipul de act juridic. În funcție de acesta vom stabili procedura cea mai oportună pentru satisfacerea dreptului.

În cele ce urmează identificăm cele mai importante proceduri pentru recuperarea creanțelor avute în legislația actuală, iar ulterior le vom prezenta punctual cu avantajele și dezavantajele în parte. Desigur, lista nu este una exhaustivă, dar în opinia noastră acestea sunt cele mai des întâlnite în practică. Acestea sunt:

Procedura de drept comun

Ordonanța de plată

Cerere cu Valoare Redusă

Somație Europeană de Plată

Procedura Europeană cu privire la cererile cu valoare redusă

Punere în executare B.O., Filă Cec/alte instrumente bancare

Arbitrajul

 

I. Procedura de drept comun.

Des întâlnită în practică datorită specificului procedural și permisiv în materie de probațiune această procedură se remarcă în special prin regulile generale din materie de procedură civilă.

Părțile vor putea solicit administrarea oricărei probe: martori, interogatorii, expertize de specialitate, cercetarea la fața locului ș.a.m.d. Temeiul juridic ar fi acțiune în pretenții, executarea contractului, printre temeiurile acțiunii fiind art. 1270 C. civ. Specificul este dat de temeiul contractual, obligațiile decurgând din acesta.

Dacă am văzut avantajele procedurii, care sunt date de cadrul extrem de larg în ceea ce privește posibilitatea părților de a administra probe, dezavantajele se remarcă prin taxa de timbru care va fi stabilită la valoare, în funcție de cuantumul pretenției. De asemenea, durata procesului nu va „beneficia” de celeritatea specifică altor proceduri.

Nu vom insista asupra altor detalii deoarece acestea se vor aplica în funcție de fiecare caz în parte.

 

II. Procedura ordonanței de plată.

Această procedură este una cu caracter facultativ. Probabil cea mai facilă procedură pentru obținerea unui titlu executoriu și pentru recuperarea creanțelor și-a găsit o consacrare modernă și actualizată în Codul de Procedură Civilă. Scopul a fost de accelerare în obţinerea unui titlu executoriu împotriva unui debitor şi, în consecinţă, a satisfacerii cu celeritate mai sporită a creanţelor astfel recunoscute prin intermediul executării directe sau silite.

Sfera de aplicare

În temeiul art. 1013 C. civ. sunt vizate „creanţele certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă, constatată printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură, ori în alt mod admis de lege.”

Din acest text de lege rezultă o serie de condiții de admisibilitate.

Creanța trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă, ceea ce înseamnă că aceasta va trebui să îndeplinească în mod cumulativ condiţiile prevăzute de art. 662 al. 2, 3 şi 4 C. pr. civ.

Art. 1014 C. pr. civ., instituie obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile constând în comunicarea către debitor a unei somaţii de plată, premergător înaintării cererii de emitere a ordonanţei de plată la instanţa de judecată.

Creanţa trebuie să constea obligatoriu într-o obligaţie de plată a unei sume de bani, sumă care trebuie să decurgă dintr-un contract civil, inclusiv cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă. În sfârşit, contractul trebuie să fie constatat printr-un înscris, ori să fie determinat printr-un statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege. În această materie devin incidente prevederile art. 1488 C. civ. privitoare la condiţiile plăţii, în lipsa unei stipulaţii contrare conţinute de dispoziţiile contractului intervenit între părţi. Pe de altă parte, temeiul juridic al obligaţiei de a da suma de bani ce revine debitorului trebuie să aibă natură contractuală, aşa încât, astfel cum aminteam mai sus, obligaţia decurgând de a acoperi daunele produse printr-un fapt juridic ilicit cauzator de prejudicii nu poate face obiectul cererii de ordonanţă de plată, creanţa astfel rezultată neîndeplinind nici condiţiile prevăzute de art. 662 al. 2 C. pr. civ.

În acelaşi timp, în sfera contractelor civile la care art. 1013 Cod procedură civilă face referire se includ şi contractele comerciale, respectiv cele încheiate de către profesionişti, între profesionişti, sau între profesionişti cu o autoritate contractantă.

Teza finală a art. 1013 C. pr. civ. impune condiţia constatării prin înscris a contractului din care decurge creanţa, însă prevede în aceeaşi măsură posibilitatea ca obligaţiile să poată fi determinate potrivit unui statut, regulament sau a altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură, ori în alt mod admis de lege. Deşi nu lămureşte definitiv problema controversată a înscrisurilor cu care se dovedeşte natura contractuală a raportului juridic din care decurge creanţa, este de observat sfera largă a formelor pe care contractul în discuţie o poate avea. Exemplificativ, alte înscrisuri ar însemna (facturi semnate, avize de însoțire a mărfii sau alte documente interne utilizate în desfășurarea raporturilor contractuale).

 

Caractere

Procedura este una facultativă, specială, contencioasă, accelerat şi abreviat, toate în vederea obţinerii unui titlu executoriu.

Caracterul special al procedurii rezultă din normele speciale ce guvernează atât dreptul material aplicabil, cât şi procedura de judecată a unei astfel de cereri, prin derogare de la principiile generale ce vizează materia. Cu toate acestea, şi normele ce reglementează procedura ordonanţei de plată urmează a se completa cu cele comune, în măsura în care acestea din urmă nu sunt contrare.

Caracterul facultativ al procedurii este subliniat şi de cel al celerităţii în ce priveşte judecarea cererii de emitere a ordonanţei de plată, aşa încât creditorul va putea să îşi valorifice drepturile şi pe calea unei acţiuni comune îndreptată împotriva debitorului.

 

Procedura de judecată

Referitor la competenţa materială a instanţei învestite cu judecarea unei astfel de cereri, faţă de criteriul valoric, soluţionarea cererii va fi în căderea judecătoriei sau a tribunalului, iar prin raportare la normele ce reglementează competenţa funcţională, rezultă că aceasta mai poate fi şi în competenţa tribunalului specializat, dacă este cazul.

Pentru soluţionarea cererii, instanţa va dispune citarea părţilor potrivit dispoziţiilor referitoare la pricinile urgente. Instanţa citează părţile în scopul de a solicita acestora explicaţii şi lămuriri, dar şi pentru a stărui în efectuarea plăţii datorate de către debitor, ori pentru a se ajunge la o înţelegere cu privire la modalităţile de plată.

Dacă instanţa, ulterior verificării cererii în baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, precum şi a declaraţiei părţilor constată că pretenţiile creditorului sunt întemeiate, emite ordonanţa de plată, în dispozitivul căreia se va menţiona suma şi termenul de plată a acesteia. Dacă instanţa apreciază ca întemeiate numai o parte din pretenţiile creditorului, va emite ordonanţa de plată numai în ce priveşte această parte, urmând ca creditorul să introducă o acţiune pe calea dreptului comun pentru valorificarea restului creanţei.

Ordonanţa de plată se poate ataca numai de către debitor, în termen de 10 zile de la data comunicării sau a înmânării acesteia prin intermediul cererii în anulare.

 

 

III. Cererea cu valoare redusă

Procedura se remarcă prin accesibilitate (formulare tipizate – formular de cerere, formular tip pentru completarea şi/sau rectificarea formularului de cerere şi formularul de răspuns – care cuprind informaţii clare privind completarea fiecărei rubrici, simplitate (întrucât este de regulă o procedură scrisă, care numai în mod excepţional implică înfăţişarea părţilor) şi celeritate (etapele derulării procedurii în primă instanţă fiind stabilite detaliat, în funcţie de poziţia procesuală a părţilor, cu specificarea termenelor în care trebuie îndeplinite actele de procedură şi a sancţiunilor incidente în cazul nerespectării acestora).

Legiuitorul instituie două criterii pentru determinarea domeniului de aplicare al procedurii cu privire la cererile de valoare redusă:

– valoarea maximă a cererii poate fi de 10.000 lei, fără a se lua în calcul dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii.

– exceptarea unor materii: fiscal[, vamală sau administrativă, precum şi în ceea ce priveşte răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorităţii publice şi respectiv starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice; drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; moştenire; insolvenţă, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăţilor insolvabile şi a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; asigurări sociale; dreptul muncii; închirierea unor bunuri imobile, cu excepţia acţiunilor privind creanţele având ca obiect plata unei sume de bani; arbitraj; atingeri aduse dreptului de proprietate privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.

Avantajele procedurii speciale faţă de cea de drept comun, trebuie luate în considerare şi aspecte precum:

– timbrajul – potrivit art. 28 din titlul IV al Legii de punere în aplicare[15] a NCPC, în procedura cererilor de valoare redusă dacă valoarea obiectului acestora nu depăşeşte 2000 lei taxa de timbru este de 50 lei, iar dacă depăşeşte această valoare, taxa de timbru este de 150 lei, pe când în procedura de drept comun cererile se timbrează la valoare,

– admisibilitatea probelor – dacă în procedura de drept comun, sunt adminisibile orice probe, în condiţiile generale prevăzute de art. 255 NCPC, în procedura specială se face referire doar la înscrisuri, putând fi încuviinţate alte probe doar dacă administrarea acestora nu necesită cheltuieli disproporţionate faţă de valoarea cererii de chemare în judecată sau a cererii reconvenţionale

– momentul punerii în executare a hotărârii – hotărârea pronunţată în primă instanţă potrivit procedurii speciale este executorie de drept (art. 1030 alin. 3 NCPC), iar exercitarea apelului nu suspendă executarea silită, aceasta putând fi dispusă de instanţă numai dacă sunt respectate cele două condiţii cumulative impuse de art. 1032 alin. 2 NCPC (depunerea unei cauţiuni de 10% din valoarea contestată şi dovedirea unor motive temeinice), spre deosebire de regula de drept comun, potrivit căreia exercitarea în termen a apelului suspendă executarea hotărârii pronunţate în primă instanţă (art. 468 alin. 5 NCPC).

În fine, Pentru a asigura efectiv posibilitatea reclamantului de a opta între procedura cu privire la cererile de valoare redusă şi procedura de drept comun, legiuitorul a prevăzut caracterul interşanjabil al cererii de chemare în judecată, reglementând ambele ipoteze:

– dacă reclamantul a introdus cererea potrivit dreptului comun, cel mai târziu până la primul termen de judecată va putea solicita în mod expres aplicarea procedurii speciale .

– dacă cererea nu poate fi soluţionată potrivit procedurii speciale, instanţa îl informează pe reclamant în acest sens, iar dacă reclamantul nu îşi retrage cererea, aceasta va fi judecată potrivit dreptului comun.

 

IV. Somație Europeană de Plată

Aceasta se aplică în materie civilă și comercială în cazurile în care cel puțin una dintre părți trăiește într-o țară a UE diferită de cea în care se introduce cererea pentru o somație.

Se va folosi formularul aprobat de Regulament (formularul de tip A din anexa Regulamentului) care trebuie utilizat pentru a introduce o cerere de somație europeană de plată.

Creanța constând într-o sumă de bani trebuie să fie lichidă și exigibilă la data la care se  introduce cererea de somație europeană de plată.

Competența jurisdicțională se determină în conformitate cu normele de drept comunitar aplicabile în materie, în special Regulamentul (CE) nr. 44/2001.

Cererea va fi examinată dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate și dacă cererea este întemeiată.

În cazul în care formularul de cerere nu conține toate informațiile necesare, instanța oferă reclamantului posibilitatea de a completa sau de a rectifica cererea într-un anumit termen, cu excepția cazului în care aceasta este în mod vădit nefondată sau inadmisibilă. În  acest sens, se va folosi formularul B din anexa II din regulament.

În cazul în care condițiile prevăzute sunt îndeplinite numai pentru o parte a cererii, instanța poate propune modificarea cererii. În acest sens, se va folosi formularul C din anexa III din regulament.

Reclamantul este invitat să accepte sau să refuze o propunere de somație europeană de plată pentru suma stabilită de instanță într-un anumit termen. Reclamantul trebuie să fie informat cu privire la consecințele deciziei sale. Reclamantul transmite răspunsul său prin intermediul formularului tip.

În cazul în care reclamantul acceptă propunerea instanței, aceasta emite o somație europeană de plată pentru partea din cerere care a fost acceptată. În cazul în care reclamantul refuză propunerea, instanța respinge în întregime cererea de somație europeană de plată.

Instanța informează reclamantul cu privire la motivele pentru care cererea sa a fost respinsă utilizând formularul D (anexa IV). Respingerea cererii nu poate fi atacată cu recurs. Totusi, respingerea cererii nu îl împiedică pe reclamant să-și valorifice creanța   printr-o nouă cerere de somație europeană de plată sau prin orice altă procedură prevazută de legislația unui stat membru al UE.

În cazul în care sunt îndeplinite condițiile de introducere a unei cereri de somație europeană de plată, instanța emite somația în cel mai scurt termen și, în principiu, în termen de treizeci de zile de la introducerea cererii. În calculul termenului de treizeci de zile nu este cuprins și termenul necesar reclamantului pentru a completa, rectifica sau modifica cererea .

Somația europeană de plată este emisă numai pe baza informațiilor furnizate de reclamant și nu este verificată de către instanță. Somația devine executorie, cu excepția cazului în care pârâtul face opoziție la aceasta pe lângă instanța de origine.

 

V. Procedura Europeană cu privire la cererile cu valoare redusă

Pentru identitate de rațiune cu ipoteza procedurii naționale trimitem la Regulamentul nr. 861/2007.

 

VI. Punere în executare B.O., Filă Cec/alte instrumente bancare

În relațiile dintre firme ne întâlnim adesea cu situația în care cu titlu de „garanție” este oferit un instrument bancar: Bilet la Ordin, Filă CEC ș.a.m.d.

Avantajul major al acestor instrumente bancare este dat de faptul că acestea sunt titluri executorii, fără a mai fi necesară obținerea unei hotărâri judecătorești în acest sens. Acestea vor putea fi introduse direct la executor împreună cu toate informațiile necesare doar în măsura în care este refuzat la plată. Desigur, avem și situația avalistului.

Exemplificativ, art. 106 raportat la art. 61 din Legea Nr. 58/1934 statuează că un Bilet la Ordin refuzat este titlu executoriu pentru capital și accesorii. Calitatea de titlul executoriu oferă posibilitatea creditorului, celui căruia biletul la ordin i-a fost refuzat, sa înceapă executarea silită atât împotriva emitentului cât și împotriva avalistului.  Art. 35 din Legea 58/1934 prevede că avalistul răspunde în același mod ca acela pentru care a garantat.

 

VII. Arbitrajul

Nu vom insista nici asupra procedurii Arbitrajului aceasta fiind o jurisdicţie alternativă având caracter privat. În administrarea acestei jurisdicţii, părţile litigante şi tribunalul arbitral competent pot stabili reguli de procedură derogatorii de la dreptul comun, cu condiţia ca regulile respective să nu fie contrare ordinii publice şi dispoziţiilor imperative ale legii.

 

Concluzii

Indiferent de procedura aleasă vom putea identifica avantaje și dezavantaje. Pentru a preîntâmpina problemele care ar putea să apară se impune analizarea corectă și pregătirea tuturor strategiilor necesare pentru a alege procedura corectă.