a

Facebook

Copyright 2018 Avocat Pășcui Gabriel-Valeriu.

LinkedIn

Search
Menu
 

Nulitatea Executarii Silite – Necompetenta instantei și Prescriptia executarii silite

Avocat Pașcui Gabriel-Valeriu > Drept Bancar  > Nulitatea Executarii Silite – Necompetenta instantei și Prescriptia executarii silite

Nulitatea Executarii Silite – Necompetenta instantei și Prescriptia executarii silite

Într-o speță recentă, am obținut anularea unei executări silite ilegale în baza unui Contract de Credit, cuantumul debitului fiind de de 8.157,42 Euro debit restant + 5.370,08 Lei cheltuieli de executare. Subliniem încă o dată importanța analizării cu atenție a fiecărei situații particulare în cazul executărilor demarate de recuperatorii de creanțe. În speța de față, executarea a fost pornită de către DDM INVEST II AG, prin reprezentant Convențional AXFINA ROMANIA SRL. Executare Ilegala DDM INVEST II AG avocat

Este vorba despre Încheierea Civilă nr. 1002/2024 din 27 iunie 2024 a Judecătoriei Târgu-Lăpuș pronunțată în dos. Nr. 1414/319/2023.

 

1.Încuviințarea executării silite de o instanță necompetentă – motiv de nulitate a executării silite.

Executarea silită a fost încuviințată prin Încheierea civilă … din data 17.08.2023 a Judecătoriei Baia Mare în dos. nr. …. Așadar, Judecătoria Baia Mare a fost instanța teritorială care a soluționat cererea.

Cererea de executare a fost introdusă la o instanță competentă teritorial GREȘIT.

Competența teritorială în cazul comunei Coaș (sat Coaș) este Judecătoria Târgu Lăpuș.

Trimitem la art. 651 C. proc.civ.: Instanţa de executare (1)            Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.”

Interesante sunt și reținerile ICCJ în Decizia civilă nr. 303/16.02.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul 20270/303/2022:

Înalta Curte reține că domiciliul persoanei fizice este unul din atributele de identificare, în spațiu, a acesteia și se caracterizează prin stabilitate, unicitate, obligativitate și inviolabilitate. Scopul domiciliului este acela de a lega, din punct de vedere juridic, un individ de un anumit punct determinat în spațiu.

 

Înalta Curte reține că scopul dispozițiilor din Codul civil, menționate anterior, este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență principiilor dreptului dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil.

Printr-o astfel de interpretare teleologică și sistematică a textelor de lege arătate, i se asigură debitorului posibilitatea de a-și exercita drepturile procesuale prin intermediul instanței de judecată aflată în proximitatea domiciliului său real, aceasta cu atât mai mult cu cât, încă din momentul încuviințării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Astfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite.”

 

În considerarea nerespectării dispozițiilor legale în materie de încuviințare a executării silite considerăm că suntem în ipoteza fraudei la lege cu consecința existenței unei NULITĂȚI NECONDIȚIONATE care ar trebui să aibă ca și rezultat anularea tuturor actelor.

Executorul judecătoresc dispunea de toate pârghiile legale pentru aflarea domiciliului, pe care de altfel l-a și aflat.

 

2.Excepția prescripției executării silite

Considerăm oportună prezentarea primordială a temeiurilor. Astfel, referitor la temeiurile de drept ale prescripției facem trimitere la art. 706 C. proc. civ.: Termenul de prescripţie „(1)Dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. (…) (2)Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită.”

De asemenea, potrivit art. 707 C. proc. civ.: „Efectele împlinirii termenului de prescripţie: (1)Prescripţia nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate. (2)Prescripţia stinge dreptul de a obţine executarea silită şi orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie.”

Din actele existente la dosarul cauzei și cele pe care le depunem în probațiune reiese că împrumutul acordat prin contractul de credit nr. …/10.03.2006 a fost declarat scadent anticipat de unitatea de credit.

Chiar dacă nu ar fi fost declarat scadent anticipat tot este incidentă prescripția deoarece contractul a fost încheiat pe 120 luni, adică 10 ani, având ultima rată în anul 2016. Din 2016 până în 2023 au trecut 7 ani, fiind astfel prescrisă posibilitatea de a cere executarea silită.

În aceeași ordine de idei, arătăm că nu s-a efectuat nicio plată constând în stingerea debitului către BCR și nici către așa zișii cesionari, despre care nu avem nicio cunoștință.

Așadar, acest moment al declarării scadenței anticipate a creditului este unul extrem de important deoarece de la acest moment s-a stabilit în practica instanțelor de judecată și în doctrina de specialitate faptul că începe să curgă termenul de prescripție.

Când a fost declarat scadent anticipat creditul în speța pendinte?

Scadența anticipată a creditului a fost în proximitatea lui 2007, ocazie cu care creditoarea a observat că nu plătesc creditul și l-a declarat scadent anticipat. De la acea dată până în 2023 cu siguranță au trecut 3 ani motiv pentru care este împlinit termenul de prescripție a executării silite.

De asemenea, din somațiile executorului NU reiese existența unui contract de cesiune (care nu ne-a fost adus la cunoștință). În pofida acestui contract, nu putem vorbi că acesta ar avea vreo putere întreruptivă a prescripției sau să stabilească momentul de la care începe aceasta să curgă.

Probabil argumentul suprem care ne conduce la susținerea că contractul de cesiune nu determină curgerea unui nou termen de prescripție este raționamentul promovat de către Tribunalul Maramureș în dos. nr. 2760/307/2017 prin Decizia nr. 1699/A (hotărâre pe care o anexăm cu titlu de practică judiciară):

„Încheierea contractului de cesiune de creanţă nu determină curgerea unui nou termen de prescripţie faţă de cesionar întrucât prin intermediul cesiunii dreptul de creanţă se transmite de la cedent la cesionar exact aşa cum se găsea la momentul cesiunii în patrimoniul cedentului, astfel încât debitorul cedat poate opune cedentului toate mijloacele de apărare pe care le putea invoca împotriva cesionarului, inclusiv prescripţia dreptului de a cere executarea silită. O interpretare contrară ar presupune ca instanţa să atribuie contractului de cesiune de creanţă un efect întreruptiv de prescripţie, cu toate că acest caz de întrerupere nu a fost în mod expres reglementat de legiuitor. Mai mult, în această ipoteză, părţile contractului de cesiune ar putea eluda foarte uşor scopul pentru care a fost reglementată prescripţia executării silite, prin cesionarea inclusiv a unei creanţe prescrise, ceea ce nu poate fi primit


Aici facem trimitere și la art. 1582 C. civ. care statuează că „Art. 1582 Efectele cesiunii între cesionar şi debitorul cedat (1) Debitorul poate să opună cesionarului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut invoca împotriva cedentului. Executare DDM INVEST II AG.

Din alt unghi, al legii aplicabile, trimitem și la faptul că regimul legal al prescripţiei dreptului de a cere executarea silită litigios este cel prevăzut de Decretul-lege nr. 167/1958 şi de Vechiului Cod de procedură civilă. Chiar dacă,  executarea silită contestată este guvernată de Noul Cod de procedură civilă, totuşi, raportat la Decizia ICCJ nr. 1/2014 pronunţată în recursul în interesul legii şi faţă de dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 201 din Legea nr.71/2011, legea aplicabilă prescripţiei dreptului de a cere executarea silită se stabileşte în funcţie de data la care a început să curgă termenul de prescripţie. Avocat Executare DDM INVEST II AG

În consecinţă, potrivit art. 405 Cod pr. civilă de la 1865 coroborat cu art. 6 din Decretul nr. 167/1958, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termenul general de prescripţie de 3 ani, care a început să curgă de la data când s-a născut dreptul intimatei-creditor de a cere executarea silită. Am arătat supra care a fost acest moment.

 

3. Motivarea instanței

Instanța stabilește „Pe de o parte executarea silită a fost încuviinţată de către o instanţă necompetentă teritorial, respectiv Judecătoria Baia Mare, în raport de dispoziţiile art. 666 alin.1 din Codul de procedură civilă, iar pe de altă parte este întemeiat motivul principal al contestaţiei la executare, respectiv prescripţia dreptului de a cere executarea silită.”

 

 

Ne propunem să vă ajutăm cu orice aspecte juridice relevante, incluzând redactarea apărării potrivite pentru invocarea excepțiilor. Dacă sunteți în căutarea unui avocat specializat și pentru informații suplimentare vă stăm la dispoziție: birou@avocatpascui.ro sau 0756.240.190.

})(jQuery)