Momentul pana la care se poate invoca exceptia prescriptiei extinctive

Instituția prescripției dreptului material la acțiune devine vitală pentru apărare în cadrul oricărui proces în care reclamantul pretinde diferite drepturi (vom avea în vedere că precădere solicitarea unor drepturi de creanță).

Avem în vedere și Cererile cu Valoare redusă, Ordonanțele de plată, Acțiuni de drept comun introduse de Recuperatorii de creanță, care adesea demarează proceduri judiciare, chiar dacă drepturile sunt prescrise. Atenție, instanța nu va putea invoca prescripția din oficiu, ci aceasta trebuie invocată de pârât.

Nu vom insista asupra tuturor aspectelor practice privind prescripția extinctivă (e.g. legi civile aplicabile în timp, momentul de debut, termene, cauze de suspendare/întrerupere), ci asupra unui singur aspect: Cum poate fi invocată excepția prescripției dreptului material la acțiune și până la ce moment procesual?

Sediul materiei este Art. 2513 C. civ. ”Momentul până la care se poate invoca prescripţia Prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.”

Problemele juridice apar din modalitatea bizară, defectuoasă și lipsită total de previzibilitate și de sincronizare cu o normă specifică procedurii civile (a se vedea data intrării în vigoare a Codului Civil și a Codului de procedură civilă).

Această modalitate improprie de redactare a oferit pentru avocați cheia care deschide „Cutia Pandorei”. O cutie a Pandorei goală, așa cum vom vedea curând, ba mai mult, o cutie a pandorei pline de speranțe anihilate de practica judiciară.

Textul este susceptibil de două interpretări din cauza acelei expresii „în lipsa invocării”.

1 – prescripţia poate fi invocată prin întâmpinare sau, atunci când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate;

2 –  partea poate, la alegere, să invoce prescripţia fie prin întâmpinare, fie cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Prevederile art. 2513 Cod civil trebuie interpretate în raport de prevederile art. 208 Cod de procedură civilă, potrivit cărora „(1) Întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel. (2) Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.”

În concepţia Codului civil, prescripţia extinctivă se invocă doar de partea în folosul căreia curge termenul de prescripţie, fiind o excepţie de ordine private. Avocatultimoportofolio

În ceea ce priveşte momentul până la care partea interesată poate invoca prescripţia, în situaţia în care întâmpinarea este obligatorie, pârâtul este obligat să invoce prescripţia prin acest act de procedură, iar în situaţia în care întâmpinarea nu este obligatorie, prescripţia poate fi invocată cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.Prescripție Investcapital

Aceasta este și părerea practicii judiciare recente[1] „Deşi prevederile art. 2513 Cod civil par a permite invocarea prescripţiei până la primul termen de judecată, chiar dacă întâmpinarea este obligatorie şi chiar dacă aceasta a fost depusă, Tribunalul apreciază că o asemenea interpretare nu poate fi acceptată şi este străină de intenţia reală a legiuitorului. În aces sens, Tribunalul reţine că dacă legiuitorul ar fi permis invocarea prescripţiei până la primul termen de judecată, chiar şi în situaţia în care pârâtul era obligat, potrivit legii, să depună întâmpinare, cu siguranţă acesta nu ar fi făcut referire la momentul depunerii întâmpinării, ci ar fi reglementat fără echivoc că prescripţia poate fi invocată cel mai târziu la primul termen de judecată. Astfel, având în vedere prevederile art. 2513 Cod civil şi ale art. 208 Cod de procedură civilă (precum şi literatura juridică relevantă: Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (corodonatori): Noul Cod civil, Comentariu pe articole, art. 1-2664, Editura CH Beck, pag. 2515, comentariul 2 aferent art. 2513), Tribunalul constată că pârâta era obligată să invoce prescripţia prin întâmpinarea depusă în termen. Neprocedând în acest fel, este decăzută din dreptul de mai invoca prescripţia. Având în vedere şi poziţia reclamantei, Tribunalul va respinge excepţia prescripţiei, invocată de pârâtă, ca urmare a neinvocării acesteia în termenul prevăzut de lege.” AvocatKruk

Prescripţia poate fi invocată de cel în folosul căruia curge ( de debitorul obligaţiei) de codebitorul unei obligaţii indivizibile sau solidare ori de fidejusor, chiar dacă unul dintre debitori a neglijat să o facă sau a renunţat la ea. Deci poate fi invocată de oricare dintre ei.

Legea nu specifică dacă invocarea prescripţiei de un codebitor sau fidejusor produce efecte numai în privinţa celui ce a făcut-o sau şi în privinţa celorlalţi. Credem că prescripţia profită numai celui care a invocat-o, instituţia fiind reglementată ca o chestiune pur privată. Neinvocarea prescripţiei de unul din codebitori sau de debitorul principal poate fi rezultatul unei acţiuni voite, care va putea fi considerată o renunţare tacită la prescripţie, dar şi rezultatul neglijenţei, omisiunii. Pentru această din urmă ipoteză legea este lacunară şi nu prevede dacă invocarea prescripţiei de un codebitor sau fidejusor solidar profită sau nu şi debitorului care a neglijat să invoce prescripţia.

 

♦

 

Ne propunem să vă ajutăm cu orice aspecte juridice relevante, incluzând redactarea apărării potrivite pentru invocarea excepțiilor. Dacă sunteți în căutarea unui avocat specializat și pentru informații suplimentare vă stăm la dispoziție: birou@avocatpascui.ro sau 0756.240.190.

 

[1] Sentința Civilă nr. 155 pronunțată la 20 febr. 2023 de Tribunalul Sălaj în dos. nr. 908/84/2022 confirmată de Decizia Curții de Apel Cluj