a

Facebook

Copyright 2018 Avocat Pășcui Gabriel-Valeriu.

LinkedIn

Search
Menu
 

Despre mine

Am absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai Cluj-Napoca promoția 2016. Mi-am continuat pasiunea față de ramura dreptului privat prin aprofundarea cunoștințelor în cadrul programului de master „Instituții de Drept Privat”, specializări drept civil și drept comercial. Sunt membru al Baroului Cluj din anul 2016. Prin serviciile oferite promovez cele mai oportune soluții pentru apărarea intereselor clienților mei. Modalitatea de lucru este caracterizată prin competență, creativitate și loialitate faţă de toate valorile specifice profesiei nobile de avocat. Fiecare cauză va fi tratată cu seriozitate maximă pornind de la cele mai simple spețe până la cele cu un înalt grad de dificultate. Mă concentrez pe oferirea de consultanță juridică practică și eficientă adaptată nevoilor clienților mei și, mai presus de toate, sunt recunoscător parteneriatelor strânse cu toți clienții și colaboratorii. Pasiunea față de drept se reflectă prin abordarea în mod creativ a practicii judiciare și căutarea perpetuă de noi modalități pentru a furniza rezultatele dorite de clienți. Promovez o manieră de lucru deschisă și onestă, încercând mereu menținerea unui nivel ridicat de comunicare în relația avocat-client. Cu gratitudine, Avocat Pașcui Gabriel-Valeriu

})(jQuery)