Contestația fiscală

 

Actele administrativ fiscale și contestarea lor urmează o procedură specială. Înainte de a  introduce o cerere de chemare în judecată având ca obiect anularea actului administrativ fiscal petentul trebuie să parcurgă o etapă obligatorie.

Sediul materiei este reprezentat de art. 268 și urm. din Codul de procedură fiscală și de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Natura juridică a contestaţiei a prezentat în literatura de specialitate două variante în decursul timpului, una considerând contestaţia un act de tip administrativ-jurisdictional, iar cealaltă pur administrativă. De lege lata discuţia a fost tranşata definitiv de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 409/2004, prin care curtea a reţinut caracterul pur administrativ al contestaţiei fiscal, poziţie adoptată ulterior şi de instanţele judecătoreşti, dar şi de către Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, care în art. 268 alin. (1) face referire expresă la caracterul administrativ al contestaţiei.[1]

O definiţie completă a contestației a fost oferită în doctrină: „acel mijloc procedural pus la dispoziţia subiectelor raportului juridic fiscal în cadrul contenciosului administrativ fiscal pentru a contesta, în condiţiile legii, acţiunile sau inacţiunile organelor fiscale care aduc atingere drepturilor şi intereselor legitime ale acestora născute în cadrul unor proceduri de administrare fiscale, altele decât cele referitoare la executarea silită a creanţelor fiscale sau cele menite să faciliteze executarea silit”.[2]

 

Care este obiectul contestației fiscale?

Potrivit art. 268 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație, ca o cale administrativă de atac care nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal.

Exemplul de act administrativ fiscal este decizia de impunere, care reprezintă și titlu de creanță. Tot în categoria actelor administrative fiscale intră și deciziile privind soluționarea cererilor de rambursare a TVA și de restituiri de creanțe fiscale, cele referitoare la obligațiile fiscale accesorii, deciziile de angajare a răspunderii solidare a administratorilor ș.a.m.d.

 

Cine poate formula contestație fiscală?

Contestația administrativă poate fi formulată de contribuabilul care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal. Exemplificativ, este îndreptățit să conteste destinatarul unei decizii de impunere prin care se stabilesc creanțe fiscale suplimentare în sarcina sa atâta vreme cât consideră că respectivele creanțe nu au fost corect stabilite sau cel împotriva căruia a fost emisă o decizie de angajare a răspunderii solidare în condițiile în care nu se poate reține buna sa credință.

 

Care este forma și conținutul contestației fiscale?

Contestaţia se formulează în scris şi va cuprinde:

 – datele de identificare a contestatorului;

 – obiectul contestaţiei;

 – motivele de fapt şi de drept;

 – dovezile pe care se întemeiază;

 – semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia. Dovada calităţii de împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.

Obiectul contestaţiei îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite şi înscrise de organul fiscal în titlul de creanţă sau în actul administrativ fiscal atacat.

În contestaţiile care au ca obiect sume se specifică cuantumul sumei totale contestate, individualizată pe categorii de creanţe fiscale, precum şi accesorii ale acestora. În situaţia în care se constată nerespectarea acestei obligaţii, organul fiscal de soluţionare competent solicită contestatorului, în scris, ca acesta să precizeze, în termen de 5 zile de la comunicarea solicitării, cuantumul sumei contestate, individualizată. În cazul în care contestatorul nu comunică suma, se consideră contestat întregul act administrativ fiscal atacat.

 

Termenul pentru contestația fiscală

Datorită importanței capitale a înaintării contestației și înregistrării acesteia la organul fiscal în termenul stabilita de lege, petentul va depune contestația fiscală în termen de 45 de zile de la comunicarea actului administrativ fiscal. Sancțiunea nesocotirii termenului este decăderea.

 

Soluții

Conform art. 279 din C. proc. fisc., soluțiile pe care le poate pronunța organul de soluționare a contestației sunt:

– admiterea contestației și anularea/constatarea nulității, în tot sau în parte, a actului administrativ fiscal contestat. Soluția este rarisimă în practică;

– admiterea contestației și desființarea, în tot sau în parte, a actului administrativ contestat, în situația în care, din documentele existente la dosar și în urma demersurilor întreprinse la organul fiscal emitent, nu se poate stabili situația de fapt în cauza supusă soluționării. În acest caz, organul fiscal competent urmează să încheie un nou act administrativ fiscal, care trebuie să aibă în vedere strict considerentele deciziei de soluționare a contestației. În cazul desființării unei decizii de impunere emise în urma derulării unui control fiscal, procedura de emitere a noului act administrativ este refacerea inspecției fiscale, de către o altă echipă de inspecție fiscală decât cea care a încheiat actul desființat, potrivit prevederilor art. 129 din Codul de procedură fiscală. Conform art. 279 alin. (4) din reglementarea amintită, soluția de desființare este pusă în executare în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei în cazul contribuabililor mari și mijlocii și în termen de 30 zile în cazul celorlalți contribuabili.

 

În concluzie, procedura contestației fiscale trebuie tratată cu atenție sporită de către justițiabili, dar și de către avocați. Motivul este unul simplu: consecințele și sancțiunile sunt drastice. Contestația fiscală conține toate argumentele de fapt, de drept și toate criticile de care contribuabilul s-ar putea folosi într-un proces, fiind practic oglindirea acțiunii ulterioare care are ca obiect anulare act administrativ fiscal.

 

[1] A se vedea C. L. Popescu: Natura administrativ-jurisdicțională a procedurii fiscale, în R.R.D.A nr. 2/2004, pp. 9-11, A. Fanu-Moca: Reglementarea instituției contenciosului în lumina Codului de procedură fiscală, în R.D.C nr. 7-8, p. 285.

[2] Daniel Dascălu, Tratat de Contencios fiscal, p. 505