Anulare Decizie de Concediere și Reintegrare in Functie. Descriere insuficienta a faptelor retinute in Decizia de concediere

Articolul de față suprinde o soluție extrem de interesantă pentru clientul nostru, care a reușit anularea Deciziei de Concediere și reintegrarea în funcția deținută anterior cu plata drepturilor salariale. Este vorba despre Sentința Civilă nr. 2411/2024 pronunțată de către Tribunalul Cluj în dos. nr. 1328/117/2024.

 

1.Stare de fape și articole relevante

Între pârâta S.C … SRL, în calitate de angajator, şi contestatorul …, în calitate de angajat, s-a încheiat contractului individual de muncă nr. …/14.06.2022, având ca obiect prestarea muncii de conducător auto transport rutier de mărfuri, începând cu data de 15.06.2022, pe durată nedeterminată. Prin Decizia nr. …/07.03.2024 s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al contestatorului începând cu data de 07.03.2024, în temeiul art. 61 lit. a) din Codul muncii, reţinându-se, în esenţă, că persoana în cauză a săvârşit următoarele abateri disciplinare: încălcarea prevederilor lit. R art. 2 lit. a) din contractul colectiv de muncă aplicabil, precum si în contractul individual de muncă, respectiv fișa postului, conform cu care: CIM „ 2. Salariatului i revin, în principal următoarele obligații: Obligația de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuțiile ce îi revin conform fișei postului; Fișa Postului: „Realizează transportul în conformitate cu prevederile contractuale și a
indicațiilor primite de la coordonatorul de transport.”

În raport de decizia de sancționare disciplinară, contestatorul a invocat nulitatea acesteia pentru încălcarea procedurii de cercetare disciplinară pe multiple vicii procedurale, respectiv nulitatea prevăzută de dispoziţiile art.252 alin.2 lit.a şi c C.Muncii, pentru lipsa descrierii faptelor şi lipsa expunerii motivelor pentru care au fost înlăturate apărările salariatului, precum și faptul că decizia de concediere nu este decât o măsură abuzivă a angajatorului, acesta având intenția de a-l concedia.

Potrivit dispoziţiilor art. 62 alin. 2 din Codul muncii, în cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a), angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispoziţiilor art. 247 – 252.

Analizând documentele depuse la dosar, din continutul conținutul Referatului nr. ../23.02.2023, întocmit de numitul …, rezultă că reclamantul, a primit instrucțiuni de la numitul …, dispecer de export, pentru a muta o remorcă din parcarea actuala din Gilău în parcarea de la depozitul nou pentru a transborda marfa, iar salariatul a refuzat mutarea remorcii pe motiv că nu este angajat să mute remorci. Această situație a determinat imposibilitatea plecării în cursă a reclamantului. S-a menționat în cuprinsul aceluiași referat că „ solicit prin acest referat desfacerea contractului de muncă”

Reclamantul a fost convocat pentru cercetarea disciplinară, prin Convocatorul nr. …/29.02.2024, pentru încălcarea prevederilor lit. R art. 2 lit. a) din contractul colectiv de muncă aplicabil, precum si în contractul individual de muncă, respectiv fișa postului, conform cu care: CIM „ 2. Salariatului ii revin, în principal următoarele obligații: Obligația de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuțiile ce îi revin conform fișei postului; Fișa Postului: „Realizează transportul în conformitate cu prevederile contractuale și a indicațiilor primite de la coordonatorul de transport.”

Cu privire la descrierea faptei pentru care s-a aplicat sancţiunea, a temeiului de drept pentru fiecare faptă reţinută şi nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului, în raport de modalitatea de întocmire, de conţinutul decizie de sancționare prin prisma dispoziţiilor legale anterior expuse, instanţe reţine că aceste motive de nulitate sunt întemeiate.

Din dispoziţiile legale rezultă că în cuprinsul deciziei trebuie descrisă în concret fapta săvârşită de salariat, de o manieră care să permită analizarea tuturor elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv elementul material constând în acţiunea/inacţiunea săvârşită, data comiterii, rezultatul/consecinţele produse, circumstanţele săvârşirii, nefiind suficientă o descriere lapidara, necircumstanţiată obiectiv şi temporal.

Astfel, analizând decizia de sancționare, instanța constată că în conţinutul documentului se face trimiterea la referatul nr. ../23.02.2024 întocmit de numitul … fără însă a se da o descrierea a faptei sancționate în raport de norma încălcată. Lipsa expunerii clare, precise şi concise a faptelor imputate în materialitatea lor, lipseşte angajatul de dreptul legal la formularea apărării şi lipseşte instanţa de judecata de posibilitatea exercitării unui control real şi efectiv asupra conţinutului constitutiv al abaterii disciplinare.

De exemplu, angajatul s-a apărat în fața instanție că cele reținute în Referatul nr. …/2024 nu corespund realității, aspect de altfel ce transpare si din apărările făcute de pârâtă prin întâmpinarea formulată dar, mai cu seamă din declarațiile martorului auditat în cauză.

Astfel, sub un prim aspect, reclamantul a arătat că a purtat o discuție în ziua de 22.02.2024 cu numiții … si …, aspect care nu a fost negat de pârâtă, mai mult prin întâmpinare, la pag. 3 se arată că „ în acest sens a fost sunat de către un
angajat al subscrisei, numitul …”).

Starea de fapt, expusă de reclamant în contestaţie, este relatată similar şi de către martorul …, care a arătata că în data de 22.02.2024 a avut o conversație cu reclamantul, în sensul că l-a sunat si i-a solicitat să mute mute niște remorci. Totodată, martorul a mai arătata că, presupune că numitul … l-ar fi sunat pe reclamant după ce i-a comunicat că a cesta refuză să mute remorcile iar coordonatorul de transport, este domnul …. În acest context, mențiunea din referat că salariatul ar fi primit instrucțiuni de la numitul …, dispecer de export, nu concordă cu realitatea faptelor.

Era absolut necesară lămurirea situației în ceea ce privește instrucțiunile trasate reclamantului, pentru că, potrivit fișei postului „realizează transportul în conformitate cu … indicațiile primite de coordonatorul de transport, fapta fiind imputabilă doar în cazul nerespectării indicațiilor coordonatorului de transport si nu a oricărei alte persoane.

Apoi, așa cum rezultă din acest referat, s-a menționat că reclamantul a refuzat să mute o remorcă din parcarea actuală de la Gilău în parcarea de la depozitul nou pentru a transborda marfa. Acest lucru l-a pus în imposibilitatea de a pleca în cursă deoarece nu avea remorcă goală.

Nici aceste aspecte nu sunt reale, întrucât reclamantului nu i s-a trasat sarcina de a muta o remorcă pentru a putea pleca în cursă și de a muta niște remorci. Acest fapt rezultă cu puterea evidenței din declarația martorului …, care a arătat faptul că, în calitate de dispecer, în data de 22 februarie 2024 a avut o conversație cu reclamantul și i-a solicitat să mute niște remorci dintr-un loc în altul. Mai arată martorul că în ziua respectivă reclamantul trebuia să efectueze o cursă pentru care avea nevoie de o remorcă, cu care trebuia să se deplaseze la o altă firmă, să lase remorca goală și să preia o altă încărcată. Nu își amintește să-i fi spus reclamantului că acesta are nevoie de o remorcă goală pentru a putea pleca în cursă în ziua respectivă.

Totodată, martorul susține că în cadrul societății există șoferi care sunt angajați pentru cursele locale, care mută remorcile atunci când este nevoie să fie mutate dintr-un loc în altul, însă atunci când aceștia nu sunt disponibili această solicitare se transmite către colegii care urmează să plece în cursă. Niciodată reclamantului nu i-a sosit ni s-a solicitat să mute vreo remorcă dintr-un loc în altul.

Martorul mai afirmă că este posibil să fi existat persoane care puteau să mute în ziua respectivă remorcile, însă nu știe exact întrucât acesta l-a sunat direct pe reclamat pentru că avea numărul său de telefon.

 

2. Raționamente și alte argumente ale instanței

Astfel, instanța nu poate determina ce faptă/fapte au fost reținute în sarcina reclamantului, neindicarea faptelor individualizate nu permite analiza temeinicei acestora, intervenind în raport de acestea sancţiunea nulităţii deciizie pe temeiul dispoziţiilor art.252 alin.2 lit.a C.muncii.

În acest sens, lipsurile decizie nu pot fi complinite prin acte extrinseci, întrucât actul sancţionator are caracter unitar şi conţinut prescris obligatoriu, cu atât mai mult cu cât referatul nr. …/2024 conţine o detaliere inexactă a faptelor imputate. Însă, oricum, din punct de vedere legal, conţinutul deciziei nu poate fi complinit prin acte extrinseci acesteia, obiectul controlului jurisdicţional fiind limitat la decizia de sancționare disciplinară

De asemenea, din analiza documentaţiei ce a stat la baza emiterii acestei decizi, instanţa constată că nu există un referat final al cercetării disciplinare care să cuprindă constatările comisiei de disciplină cu privire la constatarea caracterului de abatere disciplinară a fiecărei fapte.

Prin urmare, Tribunalul reţine că dispoziţia de sancționare este complet informă, aceasta neconţinând o descriere minimală a faptelor imputate reclamantului, calificate de angajator drept abateri disciplinare. Art. 252 alin. 2 lit. c) din Codul muncii este edictat suficient de clar pentru a deduce caracterul imperativ al cerinţei de regăsi în cuprinsul actului de aplicare a sancţiunii disciplinare descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, fără a fi suficientă trimiterea la alte documente premergătoare în care această descriere ar fi fost realizată, cum ar fi referatul nr. 15/2024 şi nu există nicio menţiune în ceea ce priveşte poziţia susţinută de salariatul supus cercetării disciplinare, respectiv eventuala recunoaştere/ nerecunoașterea a faptelor.

Din perspectiva cerinţelor de legalitate în materie disciplinară, exigenţa descrierii faptei cu privire la care se pretinde că întruneşte elementele constitutive ale unei abateri disciplinare, impune emitentului decizie de sancționare disciplinară îndatorirea de a fi riguros, atât pe parcursul cercetării disciplinare prealabile, cât şi cu ocazia redactării deciziei de aplicare a sancţiunii disciplinare, în sensul de a evita folosirea de formulări generale şi de a indica, în concret, în ce constau faptele imputate salariatului şi încadrarea în drept a acestora.

În ceea ce priveşte neindicarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările salariatului în cauză, instanța reiterează că, nici nu se cunoaște dacă au fost sau nu formulate apărări de salariat întrucât nu există un procesul-verbal de cercetare disciplinară prealabilă. Apoi, dacă acest document există, dar a fost omis a fi depus la dosarul cauzei, în decizia de concediere trebuiau să fie consemnate mențiuni legate de faptul că salariatul nu a formulat apărări sau că cele formulate sunt neîntemeiate, cu arătarea motivelor pentru care acesta au fost înlăturate.

Or, în dispoziţia atacată nu fac astfel de mențiuni, cerinţă impusă, sub sancţiunea nulităţii absolute, de art. 252 alin. 2 lit. c) din Codul muncii.

De altfel, în ceea ce priveşte omisiunile din dispoziţia contestată, instanța observă că încă de la data înregistrării sesizării formulate de numitul …, care a făcut parte din comisia de cercetare disciplinară, s-a menţionat în mod expres că se va desface contractul de muncă al salariatului, ceea ce indică o antepronunţare a autorităţii pârâte, fiind decisă sancţiunea înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

În aceste conditii, instanta constată că nu sunt respectate dispozitiile art. 252 alin 2 lit. a si c din Codul muncii, motiv pentru care va admite acest petit al actiunii, iar în temeiul art. 80Codul muncii, va dispune reintegrarea reclamantului în funcția și postul detinute anterior concedierii, obligand pârâta să plateascaă acestuia o despagubire egală cu salariile majorate, indexate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii până la data reintegrarii efective.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa va avea în vedere faptul că o consecinţă directa a anularii deciziei de sanționare diciplinară o constituie faptul că un act nul este considerat că nu şi-a produs efectele niciodată „quod nullum est, nullum producit effectum”, astfel încât sumele reţinute de către angajator, cu titlu de sancţiune, trebuie restituite angajatului.

 

♦

 

În acest context, ne propunem să vă ajutăm cu orice aspecte juridice relevante pentru  dvs., incluzând stabilirea strategiilor potrivite, redactarea Cererii de Chemare în Judecată pentru protejarea drepturilor. Pentru informații suplimentare vă stăm la dispoziție: birou@avocatpascui.ro sau 0756.240.190.